Eduard HUIDAN

Eduard HUIDAN, n. 21 septembrie 1949, Brașov, d. 18 august 2019. Prozator, publicist. Absolvent al Liceului „Andrei Șaguna” din Brașov și al Facultății de Filologie a Universității din București. Fiul Victoriei (n. Taus) și al lui Ilie Huidan. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov, din 1987; membru în Uniunea Ziariştilor Profesionişti (1991 – vicepreşedinte, membru în Consiliul de Administraţie), iar din 1996 face parte din Consiliul de Administrație al World Association of Newspapers (Asociația Mondială a Ziarelor), ales la  Congresul care a avut loc în acel an la Washington. Membru în Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România în intervalul 1992-2004. A fost director și redactor-șef al Gazetei de Transilvania, din 1990 pînă în 2009, unde a  susținut, printre altele,  editorialul cotidian ”Chestiunea Zilei”  și  a editat  Foaia pentru Minte Inimă și Literatură. Colaborări la publicațiile România liberă, Luceafărul, SLAST, Astra, Braşovul literar şi artistic, Foaie pentru minte, inimă şi literatură, Vatra, Convorbiri literare  şi la volumele colective Proză satirică româna contemporană, Editura Astra, Braşov, 1982, Perpetuum comic, Editura Urzica, 1985-1990 ş. a. Debutul editorial –  în anul 1983, cu volumul de schiţe şi povestiri Trandafirul de plastic, Editura Albatros. Premii literare: Premiul USR, filiala la Braşov, în 1991 şi 1996, pentru Fotografii mişcate şi Eroul nostru; Premiul I la Bienala naţională a umorului, 1987. Medalia de aur a Academiei Braziliei pentru literatură, Medalia “Newseum” pentru libertatea de exprimare, decorat cu ”Meritul Cultural”, în Grad de Cavaler, premii media pentru întreaga activitate publicistică, pentru editorial şi talk-show, Ordinul ziariştilor clasa întâi. A participat la reuniuni internaționale, monitorizări, activități legate de libertatea de exprimare, în calitate de membru și raportor al World Association of Newspapers, la călătorii de studii și documentare, în SUA, Germania, Marea Britanie, Franța, Federația Rusă, Italia, Spania, Brazilia, Japonia, Africa de Sud, Liban, Siria, Turcia, China, Maroc ș.a.

OPERA: Trandafirul de plastic, schiţe şi povestiri (1983); Numele jocului, roman (1986); Linia, roman (1984); Fotografii mişcate, roman (1991); Eroul nostru, roman (1996); Ne-am tuns, ne-am uns (2008).

REFERINȚE CRITICE (selectiv): Laurenţiu Ulici, Mircea Iorgulescu, Alexandru Condeescu, Victor Atanasiu, Geo Vasile, A.I.Brumaru, Ion Itu.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.