Ruxandra ANTON

Ruxandra Anton s-a născut în satul Fruntişeni (Vaslui) la 8 mai 1957. Este absolventă a Facultăţii de Management Financiar Contabil – Bucuresti şi a Colegiului Universitar de Artă Studium – Galaţi – licenţiată în design publicitar. A debutat cu poezie în revista ,,Incandescenţe’’ în 1975. Publică poezie, cronici de teatru, cronici de carte, interviuri la: Liternet, Teatrul azi, Drama, Timpul, Luceafărul de dimineață, Cronica, Ateneu, Vitralii, Cultura, Antares, Contemporanul, Porto Franco, Hyperion, Axis Libri, Bucovina Literară, Dunărea de Jos, ş.a. Este membru fondator al cenaclului literar Noduri & Semne (1985). A debutat editorial în 2004 cu cartea de poezii Izvorul zidit (Editura Cronica, Iaşi). Este prezentă în antologii şi volume colective publicate în ţară şi în străinătate. Cartea lumilor dispărute a primit premiul pentru cel mai bun volum de poezie la Festivalul Internaţional „Serile de literatură ale revistei Antares” (2011) şi premiile pentru cea mai bună carte de poezie a anului 2011, acordate de Centrul Cultural „Dunărea de Jos” şi de Uniunea Scriitorilor din România Filiala Sud-Est.

Opera: Poezie: Izvorul zidit (2004), Cartea lumilor dispărute (2011), Nici urmă de dragoste (2017).

Referințe critice: Viorel Ştefănescu, Ioan Toderiţă, Liviu Antonesei, Radu Voinescu, Valeria Manta Tăicuţu, Horia Gârbea, Amalia Voicu, Adrian Lesenciuc, Eduard Dorneanu, A. G. Secară, Alexandru Petria, Ion Trif Pleşa, Victor Cilincă.