Alex MAROIU

Alex Maroiu, pseudonim sub care semnează Alexandru Maroiu. Nascut în 13 aprilie 1948 în Bucureşti. Fiul lui Emil Maroiu ( pseudonim Emil Vora, poet ) şi al Eufrosinei Maroiu. Absolvent al Universităţii  Politehnice Bucuresti, Facultatea Tehnologia Construcţiilor de Maşini. Inginer. A lucrat în perioada 1971 – 1980 ca inginer proiectant în aviaţie la IMFCA Bucureşti, ulterior ca director al diferitelor grupuri comerciale. Prozator. Membru al filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România din 2019. A debutat în  anul 2012 cu lucrarea Dicţionar comercial subiectiv, apărută la Editura Scrisul Românesc din Craiova. Începând cu anul 2016 a început să publice romanele din ciclul Anii cenuşii. Pentru Viaţa la periferie a primit, în  anul 2017, premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România filiala Braşov. Colaborări scurte la revista Scrisul Romanesc din Craiova.

 

OPERA: Dicţionar comercial subiectiv (2012), Ciclul Anii cenuşii: Viaţa la periferie, roman (2016); Preţul evadării, roman (2016); Umbrele trecutului, roman (2017); Minciună şi trădare, roman (2018); Spre occident, roman (2019).

 

REFERINŢE : Florea Firan, Ştefan Vlăduţescu, Gheorghe Stroe, Adrian Lesenciuc, Mircea Doreanu, Ion Popescu Topolog.