Ion ITU

Cu numele la naştere Ioan Itul, n.8 noiembrie 1935, Sălaşu de Sus, Hunedoara, d. 5 aprilie 2006, Braşov. Critic literar, eseist, publicist. Este tatăl lui Mircea Itu, istoric al religiilor, fost membrui al Filialei Braşov a Uniuni Scriitorilor din România. Absolvent de studii liceale la Petroşani în 1953 şi de studii universitare la Facultatea de filologie-istorie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. A fost profesor, director al centrului cultural Răşinari, a lucrat în redacţia Tribuna Sibiului, a fondat revista de cultură Transilvania din Sibiu. S-a mutat în Braşov în 1971, iar din 1973 a fost redactor la Astra până în 1989, respectiv redactor-şef în perioada 1998-2000. A fondat editura Orientul latin. A debutat în Tribuna în 1963. A mai colaborat la Astra, Transilvania, Steaua, Contemporanul, România literară, Săptămâna. Debutul în volum s-a produs în 1976, cu lucrarea monografică Destinul unei artiste, dedicată Luciei Cosma. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Braşov, al Uniuni Jurnaliştilor, al Uniunii Artiştilor Plastici şi al Asociaţiei de Teatru şi Muzică. A fost deputat în Parlamentul României (1991-1992). În 2002 i s-a decernat premiul filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România pentru critică literară.
OPERA: Pictori sibieni (1987), Critică şi strategie (1988), Poemele sacre (1994), Primii noştri poeţi (1995), Orfismul eminescian (1995), Drumul Parnasului (1998), Principii de estetică şi filosofia culturii (2001), Cronici de tranziţie (2002), Rădăcinile doctrinei literare în Ardeal (2002) and Sfântul de la Târgu Jiu (2003). A contribuit la apariţia unor lucrări colective, dintre care enumerăm: Omagiu 100. Brâncuşi (1976), Nicolae Titulescu. 1941-1991 (1991), Dicţionar de critică literară (1995), Eminescu. Mă topesc în flăcări (1999), Dicţionar de poezie românească (1999) and Brâncuşi – artist filosof (2001). A publicat la Editura Orientul latin o serie de sinteze literare de uz şcolar.
REFERINŢE CRITICE: Aurel Sasu (coord.), Dicţionarul biografic al literaturii române, Editura Paralela 45 (2004); Aurel Ion Brumaru, Nicolae Stoie, Mona Mamulea.