Victor STEROM

Pseudonimul lui Ion Vergu Dumitrescu, n. 14 februarie 1937, Mizil, jud. Prahova, d. 10 august 2014, Ploieşti. Poet, prozator, critic literar, publicist. Fiul Mariei Dumitrescu şi al lui Terente Filimon. A studiat la Liceele “I.L. Caragiale” şi “Mihai Viteazul” din Ploieşti. A urmat cursurile unei şcoli postliceale de petrochimie. A debutat cu versuri la Familia în 1965, iar în volum, cu numele lui real, în 1974 la Cartea Românească – În iarna cu fluturi albaştri. A colaborat la publicaţiile Viaţa românească, Ateneu, Tomis, Luceafărul, România literară, Orizont, Tribuna, Cronica, Steaua etc. A iniţiat şi condus publicaţiile Sinteze, Sinteze literare, Esteu şi Poarta sărutului. A iniţiat Grupul de la Ploieşti, din care au mai făcut parte Ion Vintilă Fintiş, Marius Bunea, Stelian Stan, Vladimir Deteşanu. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1994) şi al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni (din 2008). A fost distins cu premiul filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România în 2001 şi 2004, cu premiul “Opera omnia” al aceleiaşi filiale în 2012. A fost laureat al festivalurilor de literatură “Lucian Blaga”, Sebeş (1993) şi “Nichita Stănescu”, Ploieşti (2007).

 

OPERA: În iarnă cu fluturi albaştri (1974); Rana (1980); Durata (1982); Semn pe clipă (1987); Pauza dintre crime (1990); Interior (1991); Umbre pe faleză (1991); Nemărginire (1992); Labirintul alb (1992); Agonia Templului (1993); Culorile sparte (1993); Mac, Ham şi Cucurigu (1993); Poeme fără timp (1994); Roata durerii (1995); Borne (1996); Sintonia (1996); Fumul (1997); Convoiul (1997); L’Ombre parlante (1997); Destinul umbrei (1998); Esteu (1998); Deasupra tainei (1999); Nimicul ca o cruce (2000); Memoria sferei (2000); Gânduri în oglindă (2001); Banca de metafore (2002); Răscruci (2002, reed. 2007); Praguri şi trepte (2003); Naufragiul (2003); Casa cerului (2006); Litote (2009); Ispitele clipei (2009); Treptele (2010); Geometria fumului (2011).

 

REFERINŢE CRITICE: Eugen Simion, Dicţionarul general al literaturii române, editat de Academia Română; Laurenţiu Ulici, Mircea Moga, Mircea Ciobanu, Alina Hristea, Ioan Moldovan, Lucian Chişu, Gheorghe Grigurcu, Horea Poenar, Iulian Boldea, Victor Cubleşan, Mona Mamulea, Constantin Trandafir, Tudor Cristea, Ioana Dana Nicolae, Marian Chirulescu.