Adrian MUNTEANU

N. 21 aug. 1948, în Brașov. Poet, prozator, performer. Fiul Meluței și al lui Mihail Munteanu, deținut politic, închis la Aiud cu delictul de uneltire împotriva ordinii sociale. A absolvit Liceul Unirea la Brașov și Facultatea de Limba și Literatura Română la Constanța. A fost profesor în Poiana Mărului, coordonator al departamentului teatru al Așezământului Cultural Reduta, director al Clubului Cultural al Uzinei de Autocamioane Steagul Roșu, jurnalist în televiziune (RTT) și radio (Radio România). Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov, din 2008. Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din Romania și al Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Quebec. A debutat în 1979 în revista Ex Ponto, unde a publicat eseuri și cronici de teatru. În volum a debutat în 1999 cu literatură pentru copii, Seri cu Licurici, vol.I, basme în versuri. Colaborări cu poezie, eseuri și cronici de teatru la Ex Ponto, România Literară, Astra, Apostrof, Luceafărul de dimineață, Tribuna, Sinteze literare, Saeculum, Observatorul (Toronto), Atheneum (Vancouver, al cărui redactor a fost timp de patru ani) ș.a. A inițiat înființarea Cenaclului 19, a organizat evenimente culturale ca membru al grupului de litere-sunete-și-culori Caii verzi de pe pereți, a susținut recitaluri de poezie în țară și în Italia, Germani, Marea Britanie, Statele Unite și Canada. Administează un canal de youtube în care sunt încărcate videosonete și basme în versuri. Volumul Sonetelei Clipei a fost tradus în italiană de Eugen D. Popin, Parole sussurante dall’instante, și a apărut în ediție bilingvă în 2012 (Ed. Arania). Pentru activitatea literară a fost distins cu marele premiu pentru teatru la Festivalul Național de creație literară „Tudor Arghezi”, 1985; premiul I pentru dramaturgie, Radio Târgu Mureș, 1985; premiul I pentru eseu, la concursul „Traian Demetrescu“, Craiova 1987; premiul Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor 2011, pentru volumul de sonete “7” (2011); Premiul European de Poezie NUX la Târgul Internațional de Carte de la Milano (2012).
OPERA: Seri cu licurici (volumul I, 1999); Seri cu licurici (volumul II, 2001); Seri cu licurici (volumul III, 2002); Tăcerea clipei (Sonete 1), 2005; Casa fără ziduri (Sonete 2), 2006; Paingul Orb (Sonete 3), 2007; Ferestre în cetate (Sonete 4) 2008 toate apărute la editura Arania Brașov; Femeie!…( Sonete 5), Minerva, București, 2009; Orele Tăcerii (Sonete 6), Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2019 și volumul 7, Arania, 2011. A mai publicat Parole sussurate dall`istante/ Sonetele Clipei (bilingv română-italiană, traducere Eugen D. Popin), Arania, 2012; Odihna Zborului (soneforisme), Arania, 2014; Fluturele din fântână (sonete alese) la editura eLiteratura, București, 2015; romanul-jurnal Povestea premiului Nux, eLiteratura 2018; Paingul Orb, Arania, 2020.
REFERINȚE CRITICE: B. Crăciun, D. Crăciun-Costin, Dicţionarul scriitorilor români de azi, Iaşi, Editura Porţile Orientului, 2011; Paul Aretzu, Mioara Bahna, Virgil Borcan, Aurel Ion Brumaru, Florin Caragiu, Iulian Cătălui, Iulian Chivu, Liviu Comșia, Mircea Doreanu, Șerban Foarță, Lucian Gruia, Adrian Lesenciuc, Valeria Manta Tăicuțu, Daniel Marian, Marin Mincu, Delia Muntean, Angela Nache Mamier, Bianca Osnaga, Victor Sterom, Mihaela Malea Stroe, George Vulturescu.
COMENTARII CRITICE: Tot cu greu se apropie criticii și de un poet precum Adrian Munteanu – multi proteic (actor, regizor, inițiator al unor evenimente culturale) care străbate sălile de spectacol, sfidând moda zilei, cu clasicul sonet, re- inspirat cu formule ale postmodernității – muzică, imagine, gestică, performanțe. Fire independentă, traversând cenacluri inovatoare, rebele, el derutează prin sonetele sale în care „schimbă drona” (cum zic poeții francezi), coborându-le subiectul într-o realitate neortodoxă, ocolită de sfiicioși, nu pentru că aduce în versuri cramele, cerșetorii, pacienții spitalelor, ci pentru că nu se lasă clasat, cântărit, etichetat. Ipostazele sale nu suportă clișee < prea actor pentru a nu-și regiza singur scenariile, prea arghezian, cu “mucegaiurile”’ limbii de lemn, pentru a deveni rapsod, prea umblat prin lumea crizei contemporane, ca să-l crezi îndatorat unui limbaj provincial, el evită exhibițiile lăsându-se în voia naturii sale eruptive, clocotind de viață. (George Vulturescu, „Sonetul - mereu tânăr (cu Adrian Munteanu)”, în Poesis, dec. 2022). Mesajul sonetelor lui Adrian Munteanu sau paradigmaticul lor emoțional, ca- tegoric, nu înseamnă variațiuni pe aceeași temă, fiindcă ele nu cunosc orizontalitatea decât ca resursă, în schimb impetuozitatea lor prospectivă urmează verticala sinelui participativ, ecoul reflexiv al co-existării, de unde răzvrătirea lor tematică, altfel neașteptată pentru repertoriul tradițional al unei forme poetice a canoanelor. […] Adrian Munteanu, în Paingul orb, nu prefigurează o lume subliminală, a intuițiilor, însă o relevă pe cea contingetă în dimensiunile ei care scapă privirii pasagere sau, din idiosincrazii ipocrite, e cu bună știință de mulți ocolită și astfel poetul se angajează între naturalismul lui Zola și cel arghezian ori traversează mahalaua policromă a lui M. R. Paraschivescu și a lui G. M. Zamfirescu. (Iulian Chivu, „Sonetul schismatic”, în Tribuna, 2021)

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.